ERASMUS ACREDITARE 2021-2027
.png)
COLEGIUL ECONOMIC ”REGELE MIHAI I”











SPANIA Pontevedra (Galicia) - 10-14 martie 2025
Timp de o săptămână, 8 elevi ai Colegiului Economic însoțiți de doamnele profesor Vrînceanu Gilda și Pavel Camelia au pornit în explorarea patrimoniului galician sub îndrumarea partenerilor noștri de proiect din Spania, Instituto Educacion Secundaria Luis Seoane și alături de elevii celeilalte școli participante din Italia.

01
ZIUA
Prima zi a început cu activități dedicate cunoașterii participanților la proiect și un tur al școlii gazdă. A urmat o vizită la Primăria orașului și o întâlnire cu primarul și s-a încheiat cu o vânătoare de comori în centrul vechi. Am putut cunoaște, astfel, orașul între vechi și nou, ca model de amenajare urbană sustenabilă, bazat pe accesibilitate pe jos.
02
ZIUA
A doua zi elevii au participat la un atelier de gravură și, împărțiți pe echipe, au realizat podcast-uri despre patrimoniu și sustenabilitate. Elevii noștri au putut astfel promova elemente interesante ale patrimoniului național, dar mai ales din Ținutul Buzăului. Ziua s-a încheiat cu vizita la secțiile de arheologie și pictură ale Muzeului Pontevedra.
.jpg)

03
ZIUA
În cea de a treia zi, elevii s-au "pierdut" pe străzile orașului Santiago de Compostela, printre pelerinii sosiți de pe Camino de Santiago sau Calea lui Iacob, declarat în 1987 Primul traseu cultural al Consiliului Europei. Au vizitat catedrala și au încercat să descopere simbolurile acestui oraș ce reprezintă punctul final al uneia dintre cele mai importante trasee de pelerinaj creștin.
04
ZIUA
Cea de-a patra zi a fost despre patrimoniul natural. Elevii au făcut un tur al insulei San Simón, declarată Arie de Protecție Specială a Valorilor Naturale (SPPA) și parte a Rețelei Natura 2000 pentru bogata biodiversitate și varietatea de habitate naturale. Pe lângă frumusețea sa naturală, insula are și o istorie îndelungată. Monumentele istorice și clădirile cu destinații diverse (de la mănăstire pentru diferite ordine monahale, lazaret, la închisoare pentru deținuți politici sau orfelinat), deschid o fereastră fascinantă spre trecut și spre explorarea patrimoniului cultural.
